miercuri, aprilie 19, 2017

„Cititorii sunt oamenii fără de care toată agitaţia mea legată de scris nu ar avea niciun sens. „

Vasile Baghiu: „Cititorii sunt oamenii fără de care toată agitaţia mea legată de scris nu ar avea niciun sens.
Interviu realizat de Mela Ruja Diaconu, pentru bloggul „Recenzii cărţi bune” https://recenziicartibune.ro/ (aprilie 2017)


M.R.D.: Bună! Ce ne spuneţi despre dvs.?
Chiar aşa, ce pot să spun despre mine? De multe ori, luat repede, nu sunt în stare să leg două vorbe pe subiectul acesta. Totuşi, dacă mă gândesc mai bine, aş zice foarte simplu că sunt un om care trăieşte la Piatra-Neamţ, mulţumit de familia lui, un scriitor care a crezut în idealurile lui şi încă se ţine de ele, în fine, cineva care încearcă să trăiască, în condiţiile date din această ţară, în acord cu principiile sale.

V.B.: Ce reprezintă lectura în viaţa dvs.?
O ocupaţie foarte plăcută care mi-a adus numai beneficii, nu numai în munca scrisului, dar şi în proiectele pe care le-am pus la cale, în profesiile pe care le-am practicat şi în relaţiile cu oamenii pe care i-am cunoscut. Lectura mi-a deschis ochii asupra lumii. A însemnat adesea o retragere din toată agitaţia, un aliat în momentele de tristeţe şi descurajare, un companion plăcut pentru perioadele de singurătate, o sursă de energii nebănuite şi un motiv de curaj.


Ce v-a determinat să scrieţi?
A fost un imbold interior mai întâi, cândva prin adolescenţă. Apoi mereu am simţit nevoia să spun, să explic, să lămuresc unele lucruri în felul în care le vedeam eu. Ca să nu mai adaug că poezia a fost pentru mine întotdeauna ceva trăit şi foarte puţin un text scris pe hârtie (chiar şi atunci când devenea text), mai mult un stil de viaţă decât o formă de artă, ceea ce, paradoxal, m-a stârnit şi mai mult să scriu. Cât priveşte proza, în ultimii ani m-am apropiat de ea nu numai din dorinţa de a împărtăşi poveştile pe care le-am auzit şi le-am trăit, dar şi cumva în ideea de a pune în practică un pic din disciplina învăţată prin ţări germane şi de a descrie lumea aceasta într-o manieră pe care poezia nu reuşeşte s-o descrie.

De ce „Fericire sub limite”?
Pentru că fericirea noastră în general respiră între anumite limite impuse de viaţă, iar personajele din acest roman – în care am încercat să scot la lumină, fie şi în parte, atmosfera acelui sanatoriu în care am trăit în prima tinereţe şi care a devenit motivul definitoriu al poeziei mele – trăiesc sub acel nivel al limitelor pe care toţi îl cunoaştem, cumva sub ceea ce şi-ar dori sau ar merita aceste personaje, aşa cum ni se întâmplă tuturor cred. Este o fericire reprimată de condiţionări de tot felul, de surprizele pe care ni le rezervă uneori viaţa, de singurătate, de boală, de rătăcirea prin lume.

Ce alte cărţi aţi scris?
Aş putea să ofer o listă cap-coadă, dar prefer să mă refer la unele dintre ele în câte două-trei cuvinte. Aş  aminti «Febra», acel volum în care am încercat să tatonez ştiinţa cu mijloacele poeziei, dar şi «Maniera», în care am continuat să adaug alte poeme «himeriste» lungi, de felul celor cu care debutasem în «Gustul înstrăinării». Şi «Rătăcirile doamnei Bovary», manuscrisul dinainte de 1989 care se intitula «Pustiuri suverane», blocat şi amânat la nesfârşit la editură până când apăruse deja al doilea manuscris ca debut, vreo cinci ani după 1989. Dar şi «Himerus Alter în Rheinland» sau «Cât de departe am mers», din etapa a doua a «himerismului», aceea a călătoriilor reale. În fine, romanele publicate până acum («Ospiciul», «Planuri de viaţă» şi cel menţionat de dvs., «Fericire sub limite»), împreună cu volumul de povestiri «Punctul de placare», sunt, la rândul lor, alte faţete ale dorinţei mele de a transmite cititorilor ceva din felul în care văd lumea.

De ce să vă citim?
Aş răspunde, încercând o glumă : pentru că scriu. Ştiu, sunt sute, mii de scriitori aici şi în lume care scriu şi ei şi care merită să fie citiţi. Totuşi, mă încumet să spun că niciunul nu a scris poeme despre boală şi călătorie ca în «Gustul înstrăinării», niciunul nu a scris pasaje despre durerea de a fi departe de casă ca în «Planuri de viaţă». Alţii vor fi scriind, nici vorbă, mai bine pe aceste teme, dar au făcut-o în felul lor. Mai mult, mi-ar plăcea să ştiu că lumea mă citeşte (ceea ce se şi întâmplă dacă mă iau după semnalele bune pe care le primesc) pentru că eu scriu pentru cititorii de azi. Scriu pentru ei şi mă gândesc la ei când scriu. Şi public pentru ei.

Ce alte preocupări aveţi?
Nu trăiesc din scris şi nu o spun cu emfază, ci cu umilinţă. Aşa că am două slujbe, una de psiholog în sănătate publică interesat şi de terapie şi alta de profesor la o şcoală sanitară postliceală care se bucură de orice ocazie de dialog cu elevii. Se înţelege că timpul meu liber e drastic diminuat. Dimineţile, cele mai multe, sunt, totuşi, ale scrisului. Îmi place muzica şi ascult ori de câte ori am timp rock şi bucăţi clasice. De multe ori scriu pe muzică. Îmi plac întâlnirile cu prietenii, din păcate cam rare în ultimul timp şi nu numai din cauza mea. Lucrurile s-au schimbat, are dreptate Bob Dylan. Şi vremurile. Şi oamenii. Călătoriile îmi sunt, la fel, o altă bucurie pe care o caut mereu, în viaţa reală, aşa cum altădată o căutam în poezia scrisă.  

Ce credeţi despre literatura română actuală?
Cred că se află cumva într-un efort de cucerire a cititorilor de aici de la noi, care, după cum se vede, nu se lasă foarte uşor cuceriţi, fiind ei atenţi mai mult la traduceri. Dar şi într-un efort de redefinire şi maturizare. Şi de cucerire a lumii poate. Iar acest efort de a ieşi dincolo de barierele limbii române nu se întâmplă, cum s-ar cuveni, pe seama instituţiilor (chiar dacă există şi proiecte remarcabile la acest nivel), ci pe seama fiecărui scriitor în parte, a sacrificiilor individuale ale celor care încă scriu în România cărţi memorabile în condiţii de clandestinitate parcă. Citesc poeţi, prozatori şi critici foarte buni aparţinând generaţiei mai noi şi mă minunez de rezervele lor de energie şi optimism în contrast cu ceea ce le oferă (atât de puţin) mediile culturale de la noi. Păcat că la nivel instituţional aproape totul este amorţit şi bătrânicios. Uitaţi-vă numai la Uniunea Scriitorilor, cu comisiile ei de excluderi! Literatura română actuală e descurajată şi de aceste inerţii, de aceste apucături moştenite din comunist. În mediile literare încă nu se respiră liber. Când se va întâmpla aceasta, vom avea mai mulţi scriitori importanţi buni pentru «export» şi totul va avea aerul normalităţii.

Ce vă inspiră?
Viaţa în general, dar şi o pagină bună dintr-o carte, felul în care cade lumina în cameră sau afară în anumite momente ale zilei, o melodie banală, o conversaţie oarecare la o cafea, gesturile de bunătate ale unor oameni, căldura umană dintr-o casă locuită, mişcarea anotimpurilor, trecerea anilor şi îmbătrânirea, noroiul de pe stradă, zăngănitul geamurilor noaptea când bate vântul, insomniile, detaşarea, indiferenţa, implicarea, lipsa de interes a unor oameni, starea de boală, starea de fericire, aşteptarea, petrecerile, tristeţile, eşecurile, îndârjirea cu care cei tineri continuă bătălia vieţii, filmele adevărate, peisajele dezolante, televizorul trăncănind într-o încăpere în care nu este nimeni, zgomotele casnice care se aud în serile de vară prin cartiere, trenurile, pieţele largi, târgurile de vechituri, spitalele, discuţiile potolite din saloanele de bolnavi, oamenii vorbind limbi necunoscute pe străzi din oraşe străine, poveştile de dragoste, poveştile triste, poveştile în care oamenii îşi fac planuri de viaţă şi reuşesc, toate poveştile din toată lumea.

Un mesaj despre cititori de orice fel. 

Cititorii sunt oamenii fără de care toată agitaţia mea legată de scris nu ar avea niciun sens. Sunt cei de la capătul firului, de la capătul paginii scrise, de după punctul ultimei fraze a ultimului capitol de roman. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...